Слайд 1Lecția 2.
POLITICA –
FENOMEN SOCIAL
Слайд 2Toledo - placa de ceramica - 800 de ani:
Saracul munceste,
Bogatul
il exploateaza,
Militarul ii apara pe cei doi,
Contribuabilul plateste pentru toti trei,
Lenesul se odihneste pentru toti patru,
Betivul bea pentru toti cinci,
Bancherul ii lasa fara bani pe toti sase,
Avocatul ii minte pe toti sapte,
Medicul ii omoara pe toti opt,
Groparul ii ingroapa pe toti noua,
Politicianul traieşte pe spinarea celor zece.
Слайд 3PLANUL
Geneza şi definirea politicii.
Trăsăturile politicii.
Funcţiile, structura şi nivelurile de organizare
a politicii.
Слайд 4ESENȚA POLITICII
Politica are originile în caracterul colectiv al existenţei
umane.
Viaţa socială este un proces permanent de interacţiune între oameni şi comunităţile sale, care urmăresc anumite interese şi scopuri.
„Esenţa politicii este iNTERESUL” (H.Morgenthau).
Слайд 5Caracterul individual al intereselor presupune o diversitate iniţială de puncte de
vedere, de atitudini şi de percepţii asupra unui subiect.
Acţiunea politică este o modalitate de a adopta în mod raţional o soluţie acceptabilă pentru o problemă comună. Dacă ar fi de acord unii cu alţii tot timpul, atunci politica nu ar mai fi necesară.
„Politica a devenit aceea că întruneşte în sine toate celelalte interese” (G.F.W.Hegel).
Слайд 6SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR
La etapă inițială, odată cu apariţia primelor forme de concurenţă,
problemele erau aplanate prin intermediul mecanismelor de autoorganizare socială: tradiţii, obiceiuri, religie etc.
Viața socială devine tot mai complicată, apar diferite forme de diferenţiere: ca consecință - interese deseori devin incompatibile. Asupra societăţii umane planează pericolul dezintegrării iar de aici şi necesitatea aplicării unor metode de reglare mai eficiente.
Слайд 7SOLUȚIONAREA ... (2)
Soluţionarea - instaurarea statului în calitate de instituţie socială
specifică preocupată de crearea unor norme de comportament social obligatoriu pentru toţi. La această etapă în rezultatul unei dezvoltări sociale conştiente apare domeniul politic menit să asigure funcţionarea de ansamblu a societăţii.
Слайд 8SOLUȚIONAREA ... (3)
Statul a devenit acea putere care nu numai promova
diferite interese de grup, dar şi păstra ordinea şi asigura stabilitatea vieţii sociale.
Totodată, tendinţa de-a exercita un control asupra statului, precum şi utilizarea lui în promovarea anumitor interese a devenit un scop urmărit de diferite grupuri sociale.
Слайд 9APARIȚIA POLITICII
Politica a apărut în rezultatul tendinţei fireşti de promovare a
intereselor de grup, care aveau un caracter social şi nu puteau fi soluționate fără intervenţia puterii publice, care presupunea şi aplicarea metodelor de constrângere. Fenomenul politic ia naştere în momentul în care un fapt social este gândit şi înţeles politic, adică politizat, devenind expresia unor nevoi şi dorinţe convertite în cereri ale membrilor societăţii către sistemul politic.
Слайд 10APARIȚIA POLITICII (2)
Politica a început să reglementeze nu toate interesele
de grup, dar numai acelea care capătă un caracter conflictual şi necesitau implicarea în soluţionarea problemei a unei părţi-terţe în persoana puterii publice (STATUL).
Слайд 11DEFINIȚIA
Politica este o totalitate de relaţii constituite în urma interacţiunii dintre
grupuri în scopul acaparării, menţinerii şi utilizării puterii publice având ca finalitate realizarea intereselor sociale.
Слайд 12PLANUL
Geneza şi definirea politicii.
Trăsăturile politicii.
Funcţiile, structura şi nivelurile de organizare a
politicii.
Слайд 13Abordarea politicii drept un domeniu specific al activităţii umane presupune existenţa
unor caracteristici şi particularităţi.
Politica este analizată sub diverse aspecte:
- ontologic (de existenţă);
- morfologic (de structură);
- procesual (de proces).
Слайд 14TRĂSĂTURILE ONTOLOGICE
determinat de caracterul concurenţial.
Relaţiile politice sunt expresia confruntării de
interese dintre diferite grupuri sociale, care în procesul luptei pentru putere se conduc de anumite norme, reguli, valori, tradiţii etc.
Tendinţa de realizare a aspiraţiilor faţă de putere generează dihotomia „acapararea – menţinerea puterii”, care impune norme şi standarde comportamentale diferite pentru actorii politici, reflectate în strategii: aplanare – escaladare, dialog – confruntare, tensionare – destindere.
Слайд 15TRĂSĂTURILE ONTOLOGICE (2)
derivă din caracterul temporar al balanţei de forţă stabilite
între subiecţii politicii.
Imposibilitatea perpetuării status-quo-ului este dovada unui grad înalt de mobilitate a relaţiilor politice.
Politica este un fenomen complex şi neuniform generat de contradicţii şi antagonisme, exprimate printr-o împletire dialectică a acţiunilor conştiente şi stihinice, organizate şi dezorganizate.
Слайд 16Deşi politica este o activitate predominant raţională a oamenilor, istoria abundă
cu practici când oamenii sub influenţa unor factori de ordin subiectiv (credinţe, dogme, ritualuri, stări psihologice) reacţionează neadecvat la evenimentele ce au loc în societate.
Pe lângă aspectele raţionale, care predomină, în politică îşi au locul şi elemente iraţionale.
Слайд 17Incluziunea. Politica are proprietatea de-a se extinde asupra oricărui domeniu al
vieţii sociale, imprimându-i un caracter politic.
„Nimic prin natura sa nu este politic, dar orice poate deveni astfel” (Ph.Braud)
Orice fenomen al vieţii sociale poate însuşi calitatea de politic în dependenţă de direcţionarea interesului faţa de el din partea opiniei publice.
Слайд 18TRĂSĂTURILE MORFOLOGICE
prezenţa elementelor elitare şi neelitare, din acţiunile şi interacţiunile
cărora se constituie domeniul vieţii politice. Fiecare din aceste grupuri îndeplineşte anumite funcţii: elitele – de reprezentare a intereselor populaţiei şi realizarea guvernării societăţii, iar grupele neelitare (masele) – de selectare şi control asupra activităţii elitelor, influenţare şi corectare a politicilor promovate.
Слайд 19TRĂSĂTURI PROCESUALE
Complexitatea relaţiei „elită – mase”, urmările imprevizibile a unor
decizii, acţiunile sub impactul factorilor emotivi şi iraţionali, existenţa tendinţelor centrifuge, sunt dovada caracterului acerb al concurenţei pentru putere.
Toate acestea ne demonstrează o mobilitate sporită, condiţionează ritmul înalt al transformărilor politice.
Слайд 20PLANUL
Geneza şi definirea politicii.
Trăsăturile politicii.
Funcţiile, structura şi nivelurile de organizare a
politicii.
Слайд 21FUNCŢIILE POLITICII
exprimarea şi realizarea intereselor diferitor grupuri şi pături sociale
faţă de putere;
raţionalizarea conflictelor, imprimarea relaţiilor intergrupuri unui caracter civilizat;
distribuirea şi redistribuirea avuţiei sociale în dependenţă de priorităţile anumitor grupuri;
gestionarea şi conducerea cu procesele sociale prin înaintarea unor scopuri generale de dezvoltare socială ca metodă principală de coordonare a intereselor de grup;
Слайд 22integrarea societăţii şi asigurarea unităţii sistemului social;
socializarea personalităţii, includerea ei în
viaţa societăţii şi a statului. Prin intermediul politicii individul are şansa unei abordări realiste şi de o manieră raţională a evenimentelor şi proceselor, evitând impactul unor reacţii inconştiente, deseori cu urmări dezastruoase;
Слайд 23asigurarea comunicării. Politica creează forme deosebite de comunicare cu privire la
putere intre diferite grupuri aflate în conflict, elaborând şi utilizând în acest scop instituţii, metode, tehnici şi strategii speciale;
crearea realităţii. Politica are abilitatea de-a crea noi relaţii dintre oameni şi state, de-a transforma realitatea în conformitate cu planurile subiecţilor sociali, de-a elabora noi forme de organizarea socială, de-a stabili priorităţile în relaţiile omului cu natura etc.
Слайд 24STRUCTURA POLITICII
Primul element structural al politicii - subiecţii politicii, constituit
din indivizi, grupuri sociale, organizaţii (partide, sindicate, biserica, statul, mijloace de informare, organizaţii internaţionale) care direct sau indirect participă la aplicarea puterii de stat.
În calitate de subiecţi ai politicii pot fi atât comunităţi sociale (grupuri, clase, naţii) cât şi persoane aparte (cetăţeni, lideri politici).
Слайд 25Subiecţii politicii constituie relaţiile politice - un alt element structural al
politicii ce stabileşte specificul activităţii orientate către puterea de stat, precum şi caracterul legăturilor reciproce dintre grupurile sociale, instituţiile puterii. Ele se desfășoară într-o luptă acerbă între oponenţi sau în baza unui consens.
În procesul relaţiilor politice oamenii se conduc de anumite norme, tradiţii, idealuri, care raportate la interesele sale constituie conştiinţa politică, în componentele sale ideologice, dar şi psihologice.
Слайд 26NIVELURILE DE ORGANIZARE
POLITICĂ
Politica fiind o formă specifică a activităţii
umane posedă calitatea de a se organiza la diferite nivele ale spaţiului social.
În cadrul fiecărui nivel de desfăşurare a proceselor politice sunt create instituţii, mecanisme şi tehnologii speciale de raţionalizare a conflictelor şi de reglementare a divergenţelor.
Слайд 27Megapolitica - reglementează relaţiile internaţionale şi politica externă. Politica joacă rolul
de mecanism global-planetar de soluţionare a conflictelor internaţionale.
Macropolitica - relaţiile din cadrul unui stat.
Mezopolitica - la nivel regional, structuri locale, instituţii şi organizaţii.
Micropolitica – cel mai inferior nivel de relaţii sociale, dar nu şi cel mai simplu.