Franţa, oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de Vest презентация

Franţa, oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de Vest (Franţa metropolitană) . Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal,

Слайд 1Franţa


Слайд 2Franţa, oficial Republica Franceză este o ţară situată în Europa de

Vest (Franţa metropolitană) .
Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul.

Слайд 3Republica Franceză
Drapel
Stema
Deviza: Liberté, Egalité, Fraternité


Слайд 4Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene,

a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină, Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi din G8.
Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială.
Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008.
Franţa este una dintre cele cinci ţări recunoscute oficial ca "State posesoare de arme nucleare" prin Tratatul de neproliferare nucleară, cu 350 ogive nucleare fiind a treia putere nucleară.
Franţa consacră armatei 2,5 % din PIB (un buget de 38 miliarde de Euro în 2006), în timp ce majoritate ţărilor UE consacră doar 1,5 % din PIB, conform datelor OTAN.

Слайд 5Franţa posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din

nordul şi vestul ţării până la lanţurile muntoase din sud (Munţii Pirinei) şi sud-est (Munţii Alpi), aceştia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc (4.810 de metri).
Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munţii Vosgi, precum şi largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne şi Sena.
Suprafaţa totală a Franţei metropolitane este de 551.659 de km², Franţa fiind clasată astfel ca al 47-lea stat după suprafaţă. Suprafaţa totală, ce cuprinde toate regiunile, colectivităţile şi teritoriile de peste mări, este de 674.843 de km², ceea ce reprezintă 0,45% din suprafaţa totală a uscatului de pe Pământ.

Слайд 6Economia
Primul Airbus A380

la evenimentul de prezentare în Toulouse la 18 ianuarie 2005.

Economia Franţei este o combinaţie de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane companii înregistrate) şi de importante (dar în scădere) intervenţii ale guvernului care păstrează o influenţă puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acţionar la numeroase societăţi considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, construcţii de aeronave, etc.).
Franţa are o importantă industrie aerospaţială reprezentată de concernul european Airbus şi este singura putere europeană (în afară de Rusia) care are propria sa bază de lansare de rachete spaţiale (Centre Spatial Guyanais).


Слайд 7La Défense, Paris este principalul centru al economiei franceze.
Procentajul mare de

terenuri fertile, cumulate cu utilizarea tehnologiilor moderne şi importantele subvenţii europene (aproximativ 14 miliarde dolari) au făcut din Franţa principalul producător şi exportator agricol din Europa şi al doilea exportator mondial de produse agro-alimentare după Statele Unite.
Cu toate acestea,
datorită înaltului
nivel de tehnologizare,
sectorul primar al
industriei nu ocupă
decât 4% din
populaţia activă.
Principalele produse
de export sunt grâul,
păsăret, produse
lactate, carne de vită
şi porc precum şi
renumitele vinuri
franţuzeşti.

Слайд 8Cu peste 75 milioane de turişti străini în anul 2003, Franţa

este clasată ca prima destinaţie turistică din lume. La aceasta se adaugă procentul important de francezi ce îşi petrec vacanţele în diferite regiuni ale ţării.
Atractivitatea turistică se explică prin marea varietate de puncte de interes şi prin numărul lor foarte mare la care se adaugă diversitatea peisajelor, bogăţia patrimoniului şi climatul temperat precum şi facilităţilor de acces şi a infrastructurii turistice şi de transport foarte bine dezvoltate.
În anul 2003 turismul a reprezentat 6,6% din PIB şi a angajat aproximativ 700.000 persoane în activităţi direct legate de acesta.

Слайд 9Transportul
Infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată cu un număr

mare de kilometri de cale ferată, autostrăzi şi drumuri naţionale şi peste 400 de aeroporturi.
Reţeaua de cale ferată are peste 30.000 km cu ecartament standard de 1.435 mm din care peste 14.000 km sunt electrificaţi. Franţa este renumită pentru sistemul de trenuri TGV ce pot circula, pe linii dedicate, cu viteze comerciale de până la 320 km/h.
Reţeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate asfaltate, din care reţeaua de autostrăzi are peste 10.000 km, majoritatea fiind cu taxă şi unele sunt operate de companii private. De asemenea există o reţea bine dezvoltată de drumuri naţionale, de peste 30.000 km, care leagă principalele oraşe.
Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate, cel mai mare fiind Aeroportul Internaţional Charles de Gaulle în apropierea Parisului.

Слайд 10Demografia
Franţa avea o populaţie de 62.998.773 locuitori la data de

1 ianuarie 2006, din care 61.166.822 erau în Franţa metropolitană.
Creşterea demografică înregistrată de Franţa este una dintre cele mai dinamice din Europa şi este datorată unui nivel al natalităţii superior mediei europene şi unui sold migrator pozitiv (aproximativ 100.000 persoane anual).
În ceea ce priveşte fecunditatea, aceasta se clasează printre primele în Europa, cu 2,01 copii per femeie în anul 2006.

Слайд 11Turismul in Franta
Destinatii turistice


Слайд 12Paris- Orasul Luminilor
O asezare importanta timp de mai bine de

doua milenii, Parisul de astazi este unul dintre cele mai importante centre culturale si de afaceri din lume iar influenta pe care o exercita in divertisment, media, moda, stiinta, arta si multe alte domenii contribuie impreuna la statutul pe care-l ocupa ca unul dintre cele mai importante orase de pe glob.
Parisul ofera o plenitudine de atractii, muzee si obiective turistice la tot pasul si de aceea pentru a vizita capitala Frantei, putina planificare nu strica.

Слайд 13Champs-Élysées

Champs-Élysées e cunoscut in Franta sub numele de „La plus

belle avenue du monde” (Cel mai frumos bulevard din lume) si se intinde de la Piata Concorde pana la Arcul de Triumf.
A fost renovat si s-au construit trotuare largi din granit. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Parisului.
Multe evenimente importante au loc pe acest bulevard bine-cunoscut, cum ar fi parada militara care celebreaza Ziua Nationala a Frantei in data de 14 Iulie, manifestarile din noaptea Anului Nou si finalul celei mai prestigioase intreceri cicliste, Turul Frantei.
Sute de magazine ale unor firme cunoscute in toata lumea, cinematografe, teatre si restaurante animeaza zona zi si noapte. Champs-Élysées este un motiv foarte bun pentru a alege un hotel in zona pentru cei ce viziteaza Parisul.

Слайд 14Arcul de Triumf
In inima unui oras agitat precum Parisul, intr-un

cartier unde afacerile, comertul si turismul se imbina perfect unele cu celelalte, Arcul de Triumf este legat de subconstientul nostru colectiv intr-un mod care depaseste valoarea sa artistica si arhitecturala.
Arcul face parte acum din monumentele naţionale franceze cu o mare însemnătate istorică.
La picioarele sale se află Mormântul Soldatului Necunoscut din Primul Război Mondial; sistemul ce alimentează flacăra care îl comemorează a fost pentru prima dată folosit aici.
Soldatul este sărbătorit pe fiecare 11 noiembrie, ziua armistiţiului semnat între Franţa şi Germania în 1918.

Слайд 15Turnul Eiffel



Turnul Eiffel (Tour Eiffel în franceză în franceză) este

o construcţie faimoasă pe schelet în franceză) este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris. Acesta este simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial.

Turnul Eiffel este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris. Acesta este simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial.
Turnul are 300 m înălţime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, şi o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit, era cea mai mare clădire din lume.
Întreţinerea turnului include 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării aliajului de metale.
Daca mergi in Paris trebuie neaparat sa vizitezi Turnul Eiffel. Sa mergi in Paris si sa nu vizitezi Turnul Eiffel este pur si simplu un lucru de neconceput. De fapt aceasta atractie a Parisului poate fi vazuta din aproape orice punct al orasului. Din Turnul Eiffel nu vei avea parte de cea mai spectaculoasa priveliste din Paris dar este in mod cert un loc in care trebuie sa te duci din cauza arhitecturii sale si a grandorii.


Слайд 16Basilica Sacre Coeur
Basilica Sacre Coeur este o basilica romano-catolica si

un popular obiectiv turistic din Paris.
Este inchinata inimii sacre a lui Iisus. Cladirea se afla in cel mai inalt punct din oras.
In 1873 consilierii orasului Paris au votat o lege ce privea exproprierea terenului din varful dealului Montmartre pentru construirea basilicii.
Arhitectul Paul Abadie a proiectat basilica dupa ce a castigat un concurs impotriva altor 77 de arhitecti. Acesta era deja cunoscut pentru munca sa de restaurare a Catedralei Sf-Front din Périgueux.

Слайд 17Catedrala Notre Dame
Notre Dame nu este chiar cea mai mare

catedrala din lume, dar cu siguranta este cea mai faimoasa.
Capodopera gotica este localizata in Île de la Cité, o mica insula in inima orasului. Episcopul Parisului Maurice de Sully a inceput constructia in 1163.
Catedrala trebuia construita in noul stil gotic dorindu-se sa reflecte statutul Parisului de capitala a regatului francez.
A fost prima catedrala construita la o scara uriasa devenind astfel prototipul pentru catedralele ce s-au construit in Franta in perioada urmatoare, printre acestea fiind Catedrala din Amiens, Chartres sau Rheims.
Catedrala Notre Dame a fost finalizata abia in anul 1345 constructia sa fiind una anevoioasa. Rezultatul este o cladire coplesitoare avand 128 de metri lungime si turnuri de 69 de metri inaltime.

Слайд 18Muzeul Luvru este cel mai vizitat muzeu de arta din lume,

un monument plin de incarcatura istorica si un muzeu national al Frantei. Este un obiectiv turistic central din Paris fiind situat in arondismentul 1 al orasului. In cadrul muzeului Luvru sunt expuse in jur de 35000 de obiecte de arta din mileniul 6 I.Ch. si pana in secolul al XIX-lea D.Ch.

Muzeul Luvru


Слайд 19Muzeul d’Orsay
Muzeul a fost inaugurat de presedintele Francois Mitterrand la

data de 1 Decembrie 1986.
Muzeul d’Orsay se afla pe malul stang al Senei si ofera spre vizionare multe picturi, sculpturi, mobila si fotografii dar este probabil cel mai mult cunoscut pentru colectia sa deosebita de capodopere impresioniste ale unor pictori cum ar fi Renoir, Monet sau Cezanne.

Слайд 20Opera din Paris
Opera a fost construita intre anii 1862 si

1875, arhitectul sau fiind Charles Garnier. Ideea de a se construi o opera noua a aparut inca din anul 1820 atunci cand, dupa inceperea lucrarilor, s-a descoperit un lac subteran amintit si de Lloyd Webber in „Fantoma de la Opera”. Desi aceasta problema a fost rezolvata, lacul inca exista sub pivnita cladirii.
Opera are 11000 de metri patrati si o scena pe care pot incapea 450 de artisti. Auditoriul detine jumatate din spatiul total avand 2200 de locuri.

Слайд 21Cabaretul Moulin Rouge
Cabaretul Moulin Rouge a fost construit in anul

1889 de catre Josep Oller, care la acea vreme detinea si Olympia, un alt local celebru din Paris.
Moulin Rouge se afla in apropiere de Montmartre in cartierul rosu al Parisului numit Pigalle si este usor de localizat datorita celebrei mori de vant de culoare rosie pe care o are pe acoperis.
Moulin Rouge este celebru datorita faptului ca este considerat locul in care a luat nastere forma moderna a dansului can-can. Astazi Moulin Rouge este un obiectiv turistic de seama si ofera dans si divertisment clientilor sai din intreaga lume. Decorul din interiorul cabaretului inca pastreaza mult din romantismul Frantei de la inceputul secolului XX.

Слайд 22Alpii Francezi


Слайд 23Cea mai fascinanta coasta din intreaga lume. Este un loc foarte

chic, cu numeroase statiuni si spa-uri care forfotesc încontinuu, alaturi de ascunzisuri vechi de sute de ani.
Mai multe yacht-uri de lux sunt ancorate in acest coltisor din Coasta Mediteraneana decat oriunde altundeva in lume, pentru ca este paradisul luxului, al banilor, al celebritatilor, al extravagantei.

Coasta de Azur


Слайд 24
Franta ramane una dintre cele mai importante destinatii

ale lumii, datorita diversitatii atractiilor culturale, istorice, culinare sau de divertisment. Cand te gandesti la Franta, ai imaginea Turnului Eiffel, a castelelor de pe Valea Loirei, crestele inzapezite ale Alpilor.



Слайд 25Bibliografie
Wikipedia
Google


Слайд 26Realizat de: Ganea Luminita

Clasa a XII-a D


Обратная связь

Если не удалось найти и скачать презентацию, Вы можете заказать его на нашем сайте. Мы постараемся найти нужный Вам материал и отправим по электронной почте. Не стесняйтесь обращаться к нам, если у вас возникли вопросы или пожелания:

Email: Нажмите что бы посмотреть 

Что такое ThePresentation.ru?

Это сайт презентаций, докладов, проектов, шаблонов в формате PowerPoint. Мы помогаем школьникам, студентам, учителям, преподавателям хранить и обмениваться учебными материалами с другими пользователями.


Для правообладателей

Яндекс.Метрика